Naoto Kan a anuntat, pe 10 mai, ca renunta la salariul sau de prim-ministru al Japoniei atat timp cat criza de la centrala nucleara Fukushima, grav avariata in urma seismului si tsunamiului de pe 11 martie, nu va fi rezolvata.
“Imi voi incasa in continuare remuneratia de membru al Parlamentului, insa nu si pe cea datorata functiei de prim-ministru si nici primele aferente”, a declarat Kan in cadrul unei conferinte de presa, citat de AFP.
Mai exact, Kan va renunta la 1,6 milion de yeni (14.000 de euro) lunar, suma pe care o primeste in calitate de prim ministru al Japoniei, potrivit datelor comunicate de cabinetul sau.
Astfel, venitul premierului nipon se va limita la cei 800.000 de yeni (7.000 de euro) pe care ii primeste lunar pentru functia sa de deputat.
“Ca si compania electrica Tokyo Electric Power (Tepco), guvernul (nipon) are o mare responsabilitate in aceasta criza”, a explicat Kan.
In aceeasi zi, principalii lideri ai companiei electrice, care este responsabila pentru centrala Fukushima, au anuntat ca renunta in totalitate la remuneratie si au solicitat ajutorul financiar al statului japonez.
Accidentul de la centrala nucleara Fukushima Daiichi, survenit in urma catastrofei naturale de acum doua luni, a provocat emisii radioactive ce au dus la evacuarea a 85.000 de persoane ce locuiau in apropierea acesteia.
“Depunem toate eforturile pentru ca aceste persoane sa revina cat mai repede la o viata cotidiana normala”, a asigurat Kan, adaugand ca vor fi luate toate masurile necesare pentru siguranta populatiei.
De aceea, premierul japonez a salutat scoaterea din functiune, pe care chiar el o solicitase, a centralei nucleare Hamaoka, situata in centrul arhipelagului nipon, intr-o regiune cu un risc seismic ridicat.
Compania electrica Chubu Electric Power a acceptat, pe 9 mai, sa opreasca reactoarele care inca erau active la aceasta centrala si sa adopte noi dispozitii de securitate in cazul producerii unui tsunami.
Kan a mai precizat ca guvernul de la Tokyo pregateste punerea in aplicare a unei comisii de ancheta independente care sa examineze accidentul de la Fukushima, in vederea revizuirii “fundamentale a politicii energetice pe termen lung”.
“Securitatea este prioritara si, in acelasi timp, trebuie sa ne reducem emisiile de gaze cu efect de sera”, a subliniat Kan, desi centralele nucleare genereaza cu mult mai putine gaze cu efect de sera decat centralele termice ce functioneaza pe gaz sau pe carbune.
In acest sens, premierul japonez a insistat asupra faptului ca tara sa trebuie sa “utilizeze mai mult energiile regenerabile” si sa continue sa “promoveze o utilizare mai moderata a electricitatii”.
In prezent, procentul electricitatii de origine nucleara utilizate in Japonia este de aproape 30%, insa nu se stie cum va evolua acesta, avand in vedere ca, inaintea producerii accidentului de la Fukushima, autoritatile nipone sperau sa il majoreze la 50% pana in 2030.
La randul sau, procentul electricitatii asigurate de energiile regenerabile ar urma sa ajunga la 20% in urmatorii 20 de ani.
23 Vizualizări
Daca ti-a placut articolul, urmareste-ne pe pagina de Facebook!

ADAUGA GHIMPELE LA FAVORITE!











