Învățământul românesc – pe ultimul loc în lume în ceea ce privește finanțarea

S-a tot vorbit, în ultima vreme, despre situația învățământului românesc. Fie că ne plângem de rezultatele de la BAC, fie de salariile profesorilor, un lucru este sigur – nimeni nu este mulțumit de calitatea învățământului românesc. Unul dintre lucrurile la care ne gândim mai puțin este direcția în care ne îndreptăm. Trebuie să o recunoaștem, sistemul educațional autohton este depășit, atât la nivel preuniversitar, cât și universitar. Nu se investește în cercetare, profesorii au salarii care nu le permit să meargă la diverse ateliere care să îi ajute să rămână la curent cu noile descoperiri și tehnologii, iar sălile de clasă sunt, în cele mai multe dintre cazuri, dotate cu instrumentar similar celui de dinainte de revoluție. Asta în contextul în care lumea a evoluat, s-au făcut numeroase descoperiri, tehnologia a ajuns la un cu totul și cu totul alt nivel, iar, la nivel internațional, practicile pedagogice s-au modificat. În toată această poveste, România se află unde se afla acum 50 de ani, studiind în continuare despre tuburile catodice și despre „iubitul conducător”.

Deși toată lumea dă vina pe profesori pentru această situație, lucrurile nu stau deloc așa. Sistemul este profund greșit în întregime. Singura modificare adusă programei școlare este trecerea la manuale alternative. Însă, după cum am putut vedea la bacalaureatul de anul acesta, manualele alternative i-au băgat și mai tare în ceață pe elevi, căci aceștia nu mai sunt în stare nici măcar să-și însușească numele autorilor și creațiile lor. Ceea ce indică faptul că există probleme și la nivelul tehnicilor de predare. Învățarea centrată în jurul profesorului, care stă în vârful piramidei educaționale nu mai poate fi eficientă în momentul în care vorbim despre o generație multi-tasking, focalizată pe obținerea de rezultate rapide. Este necesară, pentru dinamizarea sistemului educațional, insistarea asupra impunerii unei reforme de durată, care să aibă rezultate imediate. O astfel de reformă poate deveni eficientă doar dacă urmărește atât modificarea programei școlare, cât și aducerii informației la zi. Niciun elev nu va fi atras de orele de la școală, în timpul cărora învață despre tehnologii care nu au mai fost utilizate de zeci de ani, în contextul în care, printr-o simplă căutare pe internet, acesta poate avea acces la date actualizate despre tehnologiile pe care, în parte, le folosește sau de care este interesat.

Cum se poate asigura o astfel de reformă?

Dacă ne uităm la situația învățământului românesc, de la revoluție până acum, putem constata faptul că fiecare ministru pe care acest domeniu l-a avut a venit cu o nouă reformă, stopând astfel orice posibilitate ca cea anterioară mandatului său să ajungă la un rezultat. Orgoliile fiecărui ministru au dus la destabilizarea totală a situației și la instaurarea unei stări permanente de confuzie în rândul tuturor participanților la procesul de învățare. Pe de altă parte, întreaga politică guvernamentală vizavi de învățământ este una a nepăsării și neglijenței. Nu există nicio altă țară din Uniunea Europeană unde să se fi tăiat, din pricina crizei financiare, bugetul educației. În schimb, în România, deși noua lege a educației prevede faptul că învățământul urmează să primească 6% din PIB, Guvernul a putut da o ordonanță prin care să anuleze această dispoziție, făcând în așa fel ca bugetul educației să fie de doar 3.5%. Partea proastă este că această situație nu survine acum pentru prima dată, ci s-a tot repetat de-a lungul anilor. Din acest motiv am făcut o statistică pentru a afla cam care este situația la nivel mondial. Cifrele, după cum vă așteptați, sună rău. Aceasta este analiza datelor culese din mai multe țări ale lumii pentru anul 2008:

România: 3.5%

Danemarca: 7.75%

Regatul Unit al Marii Britanii: 5.36%

Franța: 5.58%

Cuba: 13.6%

Statele Unite ale Americii: 5.5%

Rusia: 3.9%

Japonia: 3.5%

Australia: 4.5%

China: 3.48%

Dacă este să ne uităm doar la aceste cifre, putem trage concluzia că stăm la fel sau mai bine decât China și Japonia. Însă nu trebuie să uităm că ne raportăm la Produsul Intern Brut, a cărui valoare diferă de la o țară la alta. Din acest motiv, am analizat cifrele și din punctul de vedere al costurilor utilizate pentru menținerea în școală a unui elev, iar rezultatele la care am ajuns sunt dovada clară a faptului că e normal să ne confruntăm cu o criză a educației, căci ne aflăm pe ultimul loc în clasamentul care arată astfel:

Danemarca: 8,980 USD/elev/an

Regatul Unit al Marii Britanii: 7,700 USD/elev/an

Japonia: 7,450 USD/elev/an

Australia: 7,450 USD/elev/an

Franța: 5,670 USD/elev/an

Statele Unite ale Americii: 5,270 USD/elev/an

Cuba: 5,150 USD/elev/an

India: 4,000 USD/elev/an

China: 3,600 USD/elev/an

Rusia: 2,500 USD/elev/an

România: 1,250 USD/elev/an

În aceste sume destinate fiecărui elev pentru un an școlar sunt luate în calcul salariile profesorilor, investițiile în aparatură și reparațiile unității de învățământ. Vă puteți deci imagina cam care sunt performanțele care pot fi atinse de elevii români în contextul în care suma destinată întrținerii fiecăruia dintre ei pe parcursul unui întreg an școlar este de 1,250 de dolari, de aproximativ 8 ori mai mică decât cea destinată elevilor din Danemarca. Din această sumă nu pot fi ținute la un nivel decent investițiile în salarii și cele în reparații, motiv pentru care foarte multe școli românești, mai ales cele din provincie, arată asemenea staulelor. Cum poți cere, Guvern fiind, performanță de la niște copii care învață în astfel de condiții?

Singura metodă în care se poate face o reală reformă a educației este prin alocarea de fonduri acestui segment. Cum însă numai șpaga și nepotismul funcționează în sistemul românesc, acest lucru nu este posibil. Însă este de datoria noastră să atragem atenția asupra faptului că, dacă această situație nu se va schimba, atunci se va ajunge la instaurarea unei reale și extrem de grave crize a sistemului educațional. E adevărat că nici la nivelul altor țări mai dezvoltate nu se poate spune că o criză a educației nu se va instaura, însă, la ei, efectele vor fi mai mici, căci, chiar dacă ne place sau nu, celelalte țări ale lumii investesc deja în modernizarea sistemului prin adaptarea programei la noile descoperiri și la noile obiective educaționale și achiziționarea de tehnologii care să le permită elevilor să dobândească aptitudini relevante pentru ulterioara lor încadrare pe piața muncii. Dacă nu se va face nimic în vederea soluționării acestor probleme, atunci vom asista cu stupoare la transformarea sistemului educațional, care mănâncă totuși o sumă considerabilă din banii cetățenilor, într-o pepinieră de ospătari și căpșunari, lucru care pe Băsescu se pare că nu l-ar deranja.

Situarea României pe ultimul loc în clasamentul sumelor cheltuite pentru fiecare elev de-a lungul unui an școlar atrage atenția asupra unei probleme de rezolvat. Desigur, în spatele monstrului unei educații ineficiente se află mai multe motive pe care urmează să le tratăm în articole viitoare. Un prim pas care trebuie însă făcut în vederea salvării țării de la prăbușirea sub criza mondială a educației este acela de a aloca sume decente pentru susținerea studiilor. Cu atât mai mult cu cât investițiile în învățământ sunt poate cele mai sigure pariuri pe care o țară le poate face. Un învățământ performant asigură formarea de specialiști, iar aceștia sunt cei care pot duce țara către o dezvoltare economică susținută. Specialiștii sunt cei care dezvoltă proiecte și pun bazele sănătoase, al cărei rezultat este acela de a finanța statul și de a asigura o creștere economică reală și constantă.

Foto: sxc.hu

66 Vizualizări

Daca ti-a placut articolul, urmareste-ne pe pagina de Facebook!

ADAUGA GHIMPELE LA FAVORITE!